Traduceri de versuri romanesti si engleze

Rezultatele căutării

Număr de rezultate: 19

21.05.2020

Vai Oh Vai

Ei spun că lui îi place să se distreze (Vai, oh, vai)
Se trezește la viață la miezul nopții (În fiecare seară)
Mama n-are încredere în el (Vai, oh, vai)
El e aici doar pentru un singur lucru (Dar la fel și eu)
 
Da, puțin mai în vârstă, o jacketă de piele neagră
O reputație proastă, obiceiuri de nepotolit
A fost atras de mine, doar o privire și mi s-a tăiat respirația, da
Am spus că dacă m-ar săruta, l-aș lăsa (Oh)
 
Jur că am fost o fată bună (Oh)
În seară asta nu mai vreau să fiu așa
 
Ei spun că lui îi place să se distreze (Vai, oh, vai)
Se trezește la viață la miezul nopții (În fiecare seară)
Mama n-are încredere în el (Vai, oh, vai)
El e aici doar pentru un singur lucru (Dar la fel și eu)
 
Uite, sunt genul care s-o facă să se răzvrătească
S-o facă să uite ce a învățat de la tatăl ei
Nu mă împiedică manierile, o las să facă ce vrea
Nu o lingușesc și nici ea pe mine
A venit cu tine și a plecat cu mine
Înțeleg ce se întâmplă, hai să spunem că suntem chit
Nu-i place mașina în care se află, o să ajungă într-una de lux
Fata asta știe ce vrea, mă face să dau tot jos de pe mine când mă vede
Zice că îi place când mă vede la televizor
A trebuit s-o spun, ”Fără supărare, dar nu mai fii așa nerbdătoare”
Pop star, sunt nou în afecere și urc în sus ca Bieber
Știe că sunt la un apel distanță, poate să sune și vin să ne întâlnim
Dacă stai lângă mine, o să-ți crească temperatura
 
Jur că am fost o fată bună (Oh)
În seară asta nu mai vreau să fiu așa
 
Ei spun că lui îi place să se distreze (Vai, oh, vai)
Se trezește la viață la miezul nopții (În fiecare seară)
Mama n-are încredere în el (Vai, oh, vai)
El e aici doar pentru un singur lucru (Dar la fel și eu)
 
Vai, vai, vai, vai, vai oh vai
Mama n-are încredere în tine, iubitule
Vai, vai, vai, vai, vai oh vai
Tata nu te cunoaște, nu
Vai, vai, vai, vai, vai oh vai
Vai, vai, vai, vai, vai oh vai
 
Ei spun că lui îi place să se distreze (Vai, oh, vai)
Se trezește la viață la miezul nopții (În fiecare seară)
Mama n-are încredere în el (Vai, oh, vai)
El e aici doar pentru un singur lucru (Dar la fel și eu)
 
09.09.2019

Fara rusine

Nu vorbi, nu, nici nu incerca
Este un secret de atata timp
Nu fugi, nu, nu te ascunde
Tot fugim de asta de atata timp
 
In atatea dimineti m-am trezit confuza
In visele mele iti fac tot ce vreau eu
Emotile mele sunt aici, si simt ca mi pierd mintile
 
Chiar acum, sunt fara rusine
Tipand cat de tare pot pentru tine
Nu imi e frica sa trec peste
Am nevoie de tine mai mult decat sa te am
Am nevoie de tine mai mult decat sa te am
Mi am scris pe gat, de ce nu?
Si nu am sa sterg
Am nevoie de tine mai mult decat sa te am
Am nevoie mai mult decat sa te am
 
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
 
Deci suntem aici
Acum este real
Acum ca ma ai, inca ma mai vrei?
Saruturile mele sunt istorie, sau dus acum mult timp
Si m-am saturat sa iubesc pe cineva care nu este al meu
 
In atatea dimineti m-am trezit confuza
In visele mele iti fac tot ce vreau eu
Emotile mele sunt aici, si simt ca mi pierd mintile
 
Chiar acum, sunt fara rusine
Tipand cat de tare pot pentru tine
Nu imi e frica sa trec peste
Am nevoie de tine mai mult decat sa te am
Am nevoie de tine mai mult decat sa te am
Mi am scris pe gat, de ce nu?
Si nu am sa sterg
Am nevoie de tine mai mult decat sa te am
Am nevoie mai mult decat sa te am
 
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
 
Sunt doar cativa cm intre noi
Vreau sa fii cu mine, vreau sa fii cu mine
Acum este tensiune intre noi
Vreau doar sa fiu cu tine
Si nu mi pasa daca sunt iertata
 
Chiar acum, sunt fara rusine
Tipand cat de tare pot pentru tine
Nu imi e frica sa trec peste
Am nevoie de tine mai mult decat sa te am
Am nevoie de tine mai mult decat sa te am
Mi am scris pe gat, de ce nu?
Si nu am sa sterg
Am nevoie de tine mai mult decat sa te am
Am nevoie mai mult decat sa te am
 
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa fac asta acum
 
08.11.2018

După toți acești ani

Părul tău a mai crescut
Mâinile tale arată mai puternice
Ochii tăi sunt lafel cum mi amintesc
Zâmbetul tău e puțin mai blând
 
Și eu, da, nu m-am pregătit pentru un moment ca ăsta
Da, dintr-odată, totul s-a întors, s-a întors înapoi
 
'Căci după atâția ani
Încă simt totul când ești lângă mine
Și a fost doar un scurt 'hei', și a trebuit să pleci
Iar tu probabil nu vei știi niciodata
Că încă ești cel după care sunt chiar și după atâția ani
 
N-am putut să nu aud
Pare că ești fericit cu ea
Dar te sărută cum o făceam?
O, mi-aș dori să te iubesc cum îmi e dor
 
Și eu, da, nu m-am pregătit pentru un moment ca ăsta
Da, dintr-odată, totul s-a întors, s-a reîntors
 
'Căci după atâția ani
Încă simt totul când ești lângă mine
Și a fost doar un scurt 'hei', și a trebuit să pleci
Iar tu probabil nu vei știi niciodata
Că încă ești cel după care sunt chiar și după atâția ani
 
'Căci după atâția ani
Încă simt totul când ești lângă mine
Și a fost doar un scurt 'hei', și a trebuit să pleci
Iar tu probabil nu vei știi niciodata
Că încă ești cel după care sunt chiar și după atâția ani
 
Nu ți-am spus niciodată, ar fi trebuit să-ți fi spus
Nu ți-am spus niciodată după atâția ani
Nu ți-am spus niciodată după atâția ani
Spus, nu ți-am spus niciodată, nu ți-am spus niciodată
Nu ți-am spus niciodată după atâția ani
 
08.11.2018

I-am spus numai Lunii

Stai înapoi,
Stai drept,
Și tu treci peste.
Eu mă stresez,
Vino mai aproape,
Treci peste,
Te rog să nu o faci.
 
-Bună, ce mai faci?Ce-ai mai făcut?
De ceva timp mă întreb cum ar fi să-ți fur un sărut
-Nu prea multe, doar ok, fac bine
Și poți citii printre rânduri dar Doamne, m-am îndrăgostit de tine
 
I-am spus numai Lunii,
Seara pe acoperiș
I-am spus că mă tem căci toate gândurile mele arată ca și tine
I-am spus numai Lunii, despre cum te miști
I-am cerut să îmi spună dacă și tu îi spui despre mine
 
Tăcere
Prea tare
Spune-o
Nu acum
 
-Deci, ce faci? Ce ai mai făcut?
De ceva timp mă întreb cum ar fi să îți gust buzele
-Nu prea multe, sunt bine
Și poți citi printre rânduri dar Doamne, m-am îndrăgostit de tine
 
I-am spus numai Lunii,
La noapte pe acoperiș
I-am spus că mă tem căci toate gândurile mele arată ca tine
I-am spus numai Lunii, despre cum te miști
I-am cerut să îmi spună dacă și tu îi spui despre mine
 
Căci îți dau ție totul
Ți-l dau ție
Ți-l dau ție
I-am povestit doar Lunii
 
Și un alt cântec de iubire va cânta la radio, știi
Și voi aștepta ca Luna să se aplece și să spună
 
Că el i-a spus numai Lunii,
La noapte, pe acoperiș
Mi-a spus că îi e frică că toate gândurile lui seamănă cu tine
 
I-am spus numai Lunii, despre cum te miști
I-am cerut să îmi spună dacă și tu îi spui despre mine
 
Căci îți dau ție totul
Ți-l dau ție
Ți-l dau ție
I-a povestit doar Lunii
 
El i-a spus doar Lunii
 
09.04.2018

Cicatrice

S-ar putea să spun ,,scuze,, mult prea mult
Neliniștită fără motiv
Simt fiecare lucru afurisit din nou
Sunetul numelui tău ca o tăietură
 
Am încercat să țin totul în mine
Cu cât de tare le îl țineam cu atât se simțea ca un cuțit
Sânge de la jurământul nostru , alea sunt mâinile tale nu ale mele
Obișnuiam să râd ca un copil
Mă simt ok doar o perioadă scurtă , da
Apoi realizez
 
Tot ce mi-a mai rămas este această cicatrice
Rănile bătăliei în care ți-am supraviețuit
Sunt rămasă cu toate rănile astea ,pretexte , adevărul este că
Încercând să mă repornesc
Este pe departe partea cea mai grea
Cicatricea
Cicatricea
Este pe departe partea cea mai grea
Cicatricea
 
Periculoosă în secret
Durerea de care ești capabil
Nu am putu-o vedea venind nici dacă încercam
Ai apăsat trăgaciul și te-ai ascuns
 
Am încercat să țin totul în mine
Cu cât de tare le îl țineam cu atât se simțea ca un cuțit
Sânge de la jurământul nostru , alea sunt mâinile tale nu ale mele
Obișnuiam să râd ca un copil
Mă simt ok doar o perioadă scurtă , da
Apoi realizez
 
Tot ce mi-a mai rămas este această cicatrice
Rănile bătăliei în care ți-am supraviețuit
Sunt rămasă cu toate rănile astea ,pretexte , adevărul este că
Încercând să mă repornesc
Este pe departe partea cea mai grea
Cicatricea
Cicatricea
Este pe departe partea cea mai grea
Cicatricea
 
Făcând față cicatricilor
La tot ceea ce m-ai pus să trec prin na na na da
Făcând față cicatricilor
La tot ceea ce m-ai pus să trec prin na na na da
Făcând față cicatricilor
La tot ceea ce m-ai pus să trec prin na na na da
Făcând față cicatricilor
Făcând față cicatricilor
 
Oh , nu sunt bine
Dar am să mă apropii pe zi ce trece
Mai aproape și mai aproape până când vei dispărea
 
Tot ce mi-a mai rămas este această cicatrice
Da
 
Este pe departe partea cea mai grea
Cicatricea
Cicatricea
Este pe departe partea cea mai grea
Cicatricea
 
Mă duc acasă , încerc na na na da
Încerc
Mă duc acasă , încerc na na na da
Încerc
 
16.03.2018

She loves control

Rece, pentru ca a fost aici inaine
Ea nu mai plânge, nu se uita inapoi
Nu, ea nu merge la bar
Prea mulți iubiți a speriat
Și ei o vor inapoi
 
Ea iubește controlul, merge pe calea ei
Și aici nu este vreo cale ca ea sa stea pana te dai batut
Ea iubește controlul, merge pe calea ei
Și tot ce ia este doar puțin, vrei sa te dai bătut
 
Curajoasa, știi ca trăiește pentru pericol
Știi ca ii e ușor sa ucida
Asa ca nu se vor mai intoarce
Nu, nu, nu, nu, nu, nu
Nu, nu încerca să oprești durtuna
Nu spune ca nu ai fost avertizat
Pentru ca ea nu vrea Asta, asta
 
Ea iubește controlul, merge pe calea ei
Și aici nu este vreo cale ca ea sa stea pana te dai batut
Ea iubește controlul, merge pe calea ei
Și tot ce ia este doar puțin, vrei sa te dai bătut
 
Ea iubește controlul
(Control, hei)
Ea iubește controlul
(control hei)
 
Spine ce vrei
Dar felul în care ucide te face sa te simți în viata
Și ști ca se simte bine
 
Ea iubește controlul, merge pe calea ei
Și aici nu este vreo cale ca ea sa stea pana te dai batut
Ea iubește controlul, merge pe calea ei
Și tot ce ia este doar puțin, vrei sa te dai bătut
 
Ea iubește controlul
(control, hei)
Ea iubește, Ea iubește
Ea iubește, ea iubește
Oh, ști că-l iubește, ea nu poate trăi fără el, nu
Ea iubește controlul
(Control, hei)
Control, hei!
 
14.02.2018

Coroana

Vers 1:
Am stat pe tronul tău ani de zile
Cuvinte se desprind din gura ta, contagios, uh-oh, uh-oh
Nimeni să ne facă rău, să ne judece
Acum aşteptăm lumea să ne salveze, uh-oh, uh-oh
 
Pre-Refren:
Iubire, în flăcări
Te văd când închid ochii
Cred că e momentul
Un regat care e al meu
Of eu, of al meu
Felul în care te mişti e şerpuit
Cred ca e momentul
 
Refren:
Eu alerg după coroană
Alerg după coroana
Deci loveşte-mă, loveşte-mă în oase
Când stau, stau pe tronul meu
Alerg după coroană
Alerg după coroană
Acum
Alerg după--
 
Post-Refren:
Eu alerg după coroană
Alerg după coroană
Acum
Alerg după--
 
Vers2:
Prea grea pe ochii mei, să mă trezesc
Prea grea în mintea mea sa o înfrunt
Eu-eu-eu
Prea sus, ți-am făcut trupul să ardă
Capul să amețească
Toate mesele sa se mişte
Uh-oh, uh-oh
 
Pre-Refren:
Iubire, în flăcări
Te văd când închid ochii
Cred că e momentul
Un regat care e al meu
Of eu, of al meu
Felul în care te mişti e şerpuit
Cred ca e momentul
 
Bridge:
Căci alerg după, uh
Alerg după, uh
Alerg după, uh
Uh-uh-uh
Căci aleg după, uh
Alerg după, uh
Alerg după --
Uh-uh-uh
 
Refren:
Eu alerg după coroană
Alerg după coroana
Deci loveşte-mă, loveşte-mă în oase
Când stau, stau pe tronul meu
Alerg după coroană
Alerg după coroană
Acum
Alerg după--
 
18.01.2018

În întuneric

Blank se uită, fără credință
Vampiri în aceleași locuri
Umbre, urme
Știu că mă simți tu
 
Ești alergător, alergați, alergați,
Faceți rundă cu toți prietenii tăi falsi
Fugi, pleacă de aici
Poți să te dezbrăcați fără a arăta pielea, da
 
Văd că ești speriat de emoțiile tale
Văd că speri că nu ești fără speranță
Deci, de ce nu mă poți arăta? De ce nu mă poți arăta?
Văd că cauți distragere
Văd că te-ai săturat de actorie
Deci, de ce nu mă poți arăta?
Cine ești în întuneric? (I, I)
Arătați-mi părțile înfricoșătoare (I, I)
Cine ești când e ora 3 dimineața și ești singură
Și L.A nu se simte ca acasă? (I, I, I)
Cine ești în întuneric?
 
Plus unul, lista de oaspeți
Dar nici măcar nu știți ce este numele ei
Secretele, fără sfârșit
Știu că mă simți tu
 
Ești alergător, alergați, alergați,
Faceți rundă cu toți prietenii tăi falsi
Fugi, pleacă de aici
Puteți să vă dezbrăcați fără a arăta pielea
 
Văd că te temi de emoțiile tale
Pot să văd că speră că nu va fi fără speranță
Deci, de ce nu mă poți arăta? De ce nu mă poți arăta?
Văd că cauți distragere
Văd că te-ai săturat de actorie
Deci, de ce nu mă poți arăta?
Cine ești în întuneric? (I, I)
Arătați-mi părțile înfricoșătoare (I, I)
Cine ești când e ora 3 dimineața și ești singură
Și L.A nu se simte ca acasă? (I, I, I)
Cine ești în întuneric?
 
[Pod]
Dragă, haideți-mă și lasă-mă să intru
Dragă, toți străinii au plecat, au plecat
Am spus, draga mea, haideți să mă văd
Dragă, îți promit că nu voi fugi
 
Deci spune-mi
Cine ești în întuneric? (I, I)
Arătați-mi părțile înfricoșătoare (I, I)
Cine ești când e ora 3 dimineața
Și tu ești singur (și tu ești singur)
Și L.A nu se simte ca acasă?
Nu, eu, eu, eu
Cine ești în întuneric?
 
Mmmmm, mmmm, mmm
Cine ești în întuneric?
Mmmmm, mmmm, mmm
Cine ești în întuneric?
Mmmmm, mmmm, mmm
Cine ești în întuneric?
 
08.01.2018

Niciodata nu va mai fi la fel

Ceva trebuie sa mearga prost in mintea mea
Am primit toate chimicalele tale in venele mele
Simtind toate inaltimile,simtind toate durerile
Sa mergem pe drumul pe care obisnuiam sa cad in linie
Acum vad rosu,nu gandesc drept
Diminuand toate liniile,m-ai intoxicat
 
La fel ca nicotina,heroina,morfina
Brusc,sunt o dracoaica si tu esti tot ce am nevoie
Tot ce am nevoie,da,tot ce am nevoie
 
Esti tu,iubitule
Si sunt o fraiera pentru felul in care te misti,iubitule
Si ai putea incerca sa fugi,dar ar fi inutil
Esti vinovat
Doar o lovitura,tu vei sti ca niciodata nu va fi la fel
Esti tu,iubitule
Si sunt o fraiera pentru felul in care te misti,iubitule
Si ai putea incerca sa fugi,dar ar fi inutil
Esti vinovat
Doar o lovitura,tu vei sti ca niciodata,niciodata nu va fi la fel
 
Nu voi fi niciodata la fel
Nu voi fi niciodata la fel
Nu voi fi niciodata la fel
 
Furiseaza-te in LA cand lumina este scazuta
O atingere ar putea fi supradoza mea
El spunea'nu mai juca in siguranta,fata,vreau sa vad ca iti pierzi controlul'
 
La fel ca nicotina,heroina,morfina
Brusc,sunt o dracoaica si tu esti tot ce am nevoie
Tot ce am nevoie,da,tot ce am nevoie
 
Esti tu,iubitule
Si sunt o fraiera pentru felul in care te misti,iubitule
Si ai putea incerca sa fugi,dar ar fi inutil
Esti vinovat
Doar o lovitura,tu vei sti ca niciodata nu va fi la fel
Esti tu,iubitule
Si sunt o fraiera pentru modul in care te misti,iubitule
Si ai putea incerca sa fugi,dar ar fi inutil
Esti vinovat
Doar o lovitura,tu vei sti niciodata,niciodata nu va fi la fel
 
Nu voi fi niciodata la fel
Nu voi fi niciodata la fel
Nu voi fi niciodata la fel
 
Esti in sangele meu,esti in venele mele,esti in capul meu
Esti in sangele meu,esti in venele mele,esti in capul meu
Esti in sangele meu,esti in venele mele,esti in capul meu
Esti in sangele meu,esti in venele mele,esti in capul meu
 
Esti tu,iubitule
Si sunt o fraiera pentru modul in care te misti,iubitule
Si ai putea incerca sa fugi,dar ar fi inutil
Esti vinovat
Doar o lovitura,tu vei sti ca niciodata nu va fi la fel
Esti tu,iubitule
Si sunt o fraiera pentru felul in care te misti,iubitule
Si ai putea incerca sa fugi,dar ar fi inutil
Esti vinovat
Doar o lovitura,tu vei sti niciodata,niciodata nu va fi la fel
 
Doar o lovitura,tu vei sti niciodata,niciodata nu va fi la fel
 
19.10.2017

La Havane

[Camila Cabello]
La Havane, ooh na-na (ay)
Demi de ma coeur est dans la Havana, ooh-na-na
Il a pris moi au Est Atlanta, na-na-na
Tout de mon coeur est dans la Havane
Il y a quelque chose avec ses manières
La Havane, ooh na-na
 
Il ne faut pas venir à moi avec ca 'Comment allez-vous? '
(Quand il entrée la salle)
Il a dis 'Il y a beaucoup de filles que je peux avoir'
(Mais pas sans vous)
Je fais tout le temps dans une minute
(D'une nuit d'ete dans juin)
Et papa dit qu'il a mal sang en lui
ça fais penser
 
Ooh ... Je la savais quand je l'ai rencontré
Je lui aimé quand je suis parti
ça fais penser
Ooh ... Alors Je devais lui dire
Au revoir! oh na-na-na-na-na
 
La Havane, ooh na-na (ay)
Demi de ma coeur est dans la Havane, ooh-na-na
Il a pris moi au Est Atlanta, na-na-na
Tout de mon coeur est dans la Havane
Mon coeur est dans la Havane
La Havane, ooh na-na
 
[Young Thug]
Jeffery
Je viens d'être diplômé, nouveau sur le campus
Directement d'est Atlanta, sans manières
Directement d'est Atlanta
Frotter nos troncs ensemble comme nous sommes dans un embouteillage
J'étais prompt à la payer comme mon Oncle Sam (C'est ici, ay)
Danser sur moi, elle veut tout de moi
Elle arrive à travailler sur moi (sur moi)
Puis elle m'a attendu (alors quoi?)
Elle avait son cul sur moi, ouais elle me veut vraiment (Attend-vous)
C'est l'histoire que je fais en ce moment
Si proche, trop proche, c'est vrai
Si ça coûte un million de dollars c'est pour moi (Pour moi)
Je reçois de l'argent, ils savent tous
 
[Cabello]
La Havane, ooh na-na (ay)
Demi de ma coeur est dans la Havane, ooh-na-na
Il a pris moi au Est Atlanta, na-na-na
Tout de mon coeur est dans la Havane
Mon coeur est dans la Havane
La Havane, ooh na-na
 
Ooh na-na, oh na-na-na
Reprends moi, moi, moi comme
Ooh na-na, oh na-na-na
Reprends moi, moi, moi comme
Ooh na-na, oh na-na-na
Reprends moi, moi, moi comme
Ooh na-na, oh na-na-na
Reprends moi, moi, moi
Ouais, ay...
Ooh...
Reprends moi au mon Havane...
 
La Havane, ooh na-na (ay)
Demi de ma coeur est dans la Havane, ooh-na-na
Il a pris moi au Est Atlanta, na-na-na
Tout de mon coeur est dans la Havane
Mon coeur est dans Havana
La Havane, ooh na-na
 
Uh huh
Oh na-na-na...
Non, non, non reprends moi
La Havane, ooh na-na
 
25.08.2017

Havana

Camila Cabello:]
Havana, ooh na-na (ay)
Jumătate din inima mea este în Havana, ooh-na-na (ay, ay)
Ma dus înapoi în Atlanta de Est, na-na-na
Toată inima mea este în Havana (ay)
Există ceva despre manierele sale (uh huh)
Havana, ooh na-na
 
La el nu a mers cu asta 'cum faci?'
(Când a venit în cameră)
A spus că sunt multe fete cu care poate face
(Dar nu pot fără tine)
Mă duc pentru totdeauna într-un minut
(Noaptea de vară din iunie)
Și tatăl spune că a rămas în el
Ma făcut să simt
 
Ooh ... știam asta când l-am cunoscut
L-am iubit când l-am părăsit
Mă simt ca și cum
Ooh ... și apoi trebuia să-i spun
Trebuia să plec, oh na-na-na-na-na
 
Havana, ooh na-na (ay)
Jumătate din inima mea este în Havana, ooh-na-na (ay, ay)
El ma dus înapoi în Atlanta de Est, na-na-na (uh huh)
Toată inima mea este în Havana (ay)
Inima mea este în Havana
Havana, ooh na-na
 
[Young Thug:]
Jeffery
Doar absolvent, proaspăt în campus, mmm
Provoaca-te in East Atlanta fara maniere, la naiba
Proaspăt în East Atlanta
Bump pe bara de protecție ca un blocaj de trafic (gem)
Hei, eram rapid să plătesc acea fată ca unchiul Sam (aici te duci, ay)
Înapoi pe mine, crezând pe mine
Du-te la digin 'pe mine (pe mine)
A așteptat la mine (atunci ce?)
Shawty cakin 'pe mine, am luat slănină pe mine (așteptați în sus)
Aceasta este istoria în a face pe mine (pe mine)
Punctul gol, apropiați
Dacă costa un milion, eu sunt (eu sunt eu)
Am fost mula, omul ma simt
 
[Camila Cabello:]
Havana, ooh na-na (ay, ay)
Jumătate din inima mea este în Havana, ooh-na-na (oh, ay, ay)
El ma dus înapoi în Atlanta de Est, na-na-na (oh nu)
Toată inima mea este în Havana
Inima mea este în Havana
Havana, ooh na-na
 
Ooh na-na, oh na-na-na
Du-mă înapoi, înapoi, ca înapoi
Ooh na-na, oh na-na-na
Du-mă înapoi, înapoi, ca înapoi
Ooh na-na, oh na-na-na
Du-mă înapoi, înapoi, ca înapoi
Ooh na-na, oh na-na-na
Du-mă înapoi, înapoi, înapoi
Da, ah ...
Ooh ...
Du-mă înapoi la Havana mea ...
 
Havana, ooh na-na
Jumătate din inima mea este în Havana, ooh-na-na (oh, da)
Ma dus înapoi în Atlanta de Est, na-na-na
Toată inima mea este în Havana
Inima mea este în Havana (ay)
Havana, ooh na-na
 
Uh huh
Oh na-na-na ...
Nu, nu, du-mă înapoi
Oh na-na-na
Havana, ooh na-na
 
12.08.2017

Oh, Doamne

Baby, ce să spun?
Nu sunt aici, nu sunt aici să vorbesc
Iubire, nu mă joc
Din Miami, provoacă probleme în LA
Rowdy, Tennessee
Dacă nu-ți trimit, cel mai bine să nu vii pentru mine
Jordan, 23
Garantez că vrei să pleci cu mine
 
Așa am făcut
Oprim, oprim, oprim direct la Tokyo
Nu poți să crezi până când nu ajungem
Woo, Dumnezeule, arăți bine astăzi
Woo, Dumnezeule, arăți bine astăzi
Înapoi, sprijin-o, înapoi, faceți-o încet
Când cade, se întoarce înapoi ca un yo-yo
Woo, Dumnezeule, arăți bine astăzi
Arăți bine astăzi, da
O Doamne
 
Dumnezeule, da
Doamne, ești minunată (oh, Doamne)
Dumnezeule, da
Doamne, ești minunată (oh, Doamne)
Dumnezeule, da
Doamne, ești minunată (oh, Doamne)
Dumnezeule, da
 
Rece ca gheața, la fel ca și băutura mea
Îți pierzi concentrarea când o guști, da
Ciclon, fă-o să se rotească
Pentru că eu, tot eu, tot eu, tot ce fac este să câștig
Da, sunt tăiată ca un diamant, sunt rece
4 dimineața, înfloresc ca un trandafir
Fetelor le place vara, suntem reci, oh
 
Așa am făcut
Oprim, oprim, oprim direct la Tokyo
Nu poți să crezi până când nu ajungem
Woo, Dumnezeule, arăți bine astăzi
Woo, Dumnezeule, arăți bine astăzi
Înapoi, sprijin-o, înapoi, faceți-o încet
Când cade, se întoarce înapoi ca un yo-yo
Woo, Dumnezeule, arăți bine astăzi
Arăți bine astăzi, da
O Doamne
 
Dumnezeule, da
Doamne, ești minunată (oh, Doamne)
Dumnezeule, da
Doamne, ești minunată (oh, Doamne)
Dumnezeule, da
Doamne, ești minunată (oh, Doamne)
Dumnezeule, da
 
O Doamne, este atât de corectă, deși
Eu și cu tine, asta-i ISO
Talie atât de mică, parcă și-a făcut liposucție
Moonwalk, diamantul meu Michael
E atât de bine, o numesc cel mai bun om al meu
Nu are inele pe mâna stângă (fără inele)
Am avut un vis în care eram în nisipuri mișcătoare (vis)
Apoi m-am trezit cu cele mai bune planuri ( O Doamne, da)
O Doamne, ești minunată
Fum mai verde decât Boston (verde)
Fac o piesă și îi sun
O Doamne, se flutură (woo)
Pe coperta revistelor, sunt regina reginei (reginei)
Rea și smecheră, gros și drăguț
Îi dau vise umede
Sunt motivul principal pentru care prietenii ei mă plac
Fiind supărată pe mine, concurează cu mine ca un atlet
 
Oprim, oprim, oprim direct la Tokyo
Nu poți să crezi până când nu ajungem
Woo, Dumnezeule, arăți bine astăzi
Woo, Dumnezeule, arăți bine astăzi
Înapoi, sprijin-o, înapoi, faceți-o încet
Când cade, se întoarce înapoi ca un yo-yo
Woo, Dumnezeule, arăți bine astăzi
Arăți bine astăzi, da
O Doamne
 
28.07.2017

Am intrebari

[Versul 1]
De ce m-ai parasit aici sa ard?
Sunt prea tanara sa fiu ranita asa
Ma simt osandita in camera hotelului
Privind direct la peret
Numar ranile si incerc sa le amortesc pe toate
 
[Pre-refren]
Iti pasa, iti pasa?
De ce nu iti pasa?
Ti-am dat tot din mine
Sangele meu,transpiratia mea, inima mea, si lacrimile mele
De ce nu iti pasa, de ce nu iti pasa?
Am fost acolo, am fost acolo, cand nimeni nu era
Acum ai plecat si sunt aici
 
[Chorus 1]
Am intrebari pentru tine
Numarul unu, spune-mi cine crezi ca esti
Ai cativa nervi care incearca sa imi distruga credinta
(Am intrebari pentru tine)
Numarul doi,de ce ai incercat si m-ai jucat pentru un nebun?
N-ar fi trebuit sa am niciodata incredere in tine (am intrebari pentru tine)
Numarul trei, de ce nu ai fost, cine jurai ca o sa fi?
Am intrebari,am intrebari care ma bantuie
Am intrebari pentru tine
Am intrebari, am intrebari
Am intrebari pentru tine
 
[Versul 2]
Numele meu a fost cel mai sigur in gura ta
Si de ce a trebuit sa pleci, si sa il scuipi afara
Oh, vocea ta era cel mai familiar sunet
Dar suna atat de periculoasa pentru mine acum
 
[Chorus 2]
Am intrebari pentru tine
Numarul unu, spune-mi cine crezi ca esti
Ai cativa nervi care incearca sa imi distruga credinta
(Am intrebari pentru tine)
Numarul doi,de ce ai incercat si m-ai jucat pentru un nebun?
N-ar fi trebuit sa am niciodata incredere in tine (am intrebari pentru tine)
Numarul trei, de ce nu ai fost, cine jurai ca o sa fi?
Am intrebari,am intrebari care ma bantuie
Am intrebari pentru tine
Am intrebari, am intrebari
Am intrebari pentru tine
 
[Pre-refren]
Iti pasa, iti pasa?
De ce nu iti pasa?
Ti-am dat tot din mine
Sangele meu,transpiratia mea, inima mea, si lacrimile mele
De ce nu iti pasa, de ce nu iti pasa?
Am fost acolo, am fost acolo, cand nimeni nu era
Acum ai plecat si sunt aici
 
[Outro]
Am intrebari pentru tine, ooh
Am intrebari pentru tine
Am intrebari pentru tine (am intrebari)
Am intrebari pentru tine (yeah, yeah, yeah, yeah)
Am intrebari pentru tine, ooh
Am intrebari pentru tine (joc cinstit, nu, joc cinstit, nu)
Am intrebari pentru itne (am intrbari)
Am intrebari pentru tine
Am intrebari pentru tine
Cum sa rezolv asta? Putem vorbi? Putem vorbi? Pot rezolva asa?
Am intrebari pentru tine (Mi-e frica de tine)
Este vina mea? Este vina mea? Iti e dor de mine?
Am intrebari