Rezultatele căutării

Mereu vii din mare

Mereu vii din mare
şi ai vocea ei răguşită,
mereu ai ochii tainici
de apă vie printre mărăcini,
şi frunte aplecată precum
cerul aplecat de nori.
 
De fiecare dată renaşti
ca un lucru vechi
şi sălbatic, pe care inima,
presimţindu-l, se strânge.
 
De fiecare dată e-o rupere,
de fiecare dată e moartea.
 
Noi am luptat mereu.
Cel ce se sparge ciocnindu-se
a gustat moartea
şi o poartă în sânge.
 
Ca buni inamici
ce nu se mai urăsc
avem aceeaşi voce
aceeaşi durere
şi trăiam încleştaţi
sub cer sărman.
 
Între noi nici insidii,
nici lucruri inutile -
mereu vom lupta.
Vom lupta iarăşi,
vom lupta mereu,
căci somnul morţii
îl căutăm flancaţi,
şi-avem glas răguşit,
frunte-aplecată şi sălbatică
şi un identic cer.
 
Am fost făcuţi pentru asta.
Dacă tu sau eu vom ceda la ciocnire,
urmează o noapte lungă
ce nu e armistiţiu, nici pace
şi nu e moarte-adevărată.
 
Tu nu mai eşti. Braţele
zadarnic se zbat.
Până când inima ni se-nfioară.
Au rostit un nume al tău.
 
Reîncepe moartea.
Lucru neştiut şi sălbatic
şi renăscut din mare.
 

Va veni moartea şi va avea ochii tăi

Va veni moartea şi va avea ochii tăi –
această moarte ce ne însoţeşte
fără somn, de dimineaţa până seara,
surdă, ca o veche remuşcare
sau ca un viciu absurd. Ochii tăi
vor fi un cuvânt zadarnic,
un strigăt mut, o tăcere.
Astfel îi vezi în fiecare dimineaţă
când singură te-apleci deasupra-ţi
în oglindă. O, speranţă dragă,
în ziua aceea vom şti şi noi
că eşti şi viaţa, şi nimicul.
 
Pentru toţi moartea are o privire.
Va veni moartea şi va avea ochii tăi.
Va fi precum sfârşitul unui viciu,
cum ai vedea-n oglindă
ivindu-se din nou o faţă moartă
sau cum ai asculta o gură-nchisă.
Şi în vâltoare coborî-vom muţi.