Rezultatele căutării

Nu trece supus în acea noapte mare

Versions: #1
Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide

Să nu paşeşti smerit spre noaptea mare

Să nu păşeşti smerit spre noaptea mare
Ci ardă-ţi bătrâneţea cu larmă la apus
Ridică-te-mpotriva luminii care moare.
 
Chiar dacă înţelepţii contempl-amurgul care
Le-aduce judecata vorbirii fără rost
Tot nu păşesc smeriţi nici ei spre noaptea mare.
 
Cei buni, luaţi de val, plângând sclipirea care,
O semănar-odată măruntele lor fapte,
Revoltă-se-mpotriva luminii care moare.
 
Cei liberi întru toate, cântându-şi zboru-n soare,
ce-apoi au înţeles că s-au pierdut pe cale,
Nu merg smeriţi nici ei spre noaptea mare.
 
Cei sobri, ce cu morgă, privesc ca orbii care
Nu au ştiut că viaţa-i lumină şi e cânt,
Acuma fac revoltă luminii care moare.
 
Şi-acuma tu, bătrâne, pe culmea-ndurerării,
Blestemă-mă, mă mângâie cu lacrimi, te implor.
Şi nu păşi smerit nici tu spre noaptea mare,
Ci-nalţă-te-n revolta luminii care moare.