24.12.2020
Cântec de iarnă
Zori de iarnă, miros de zăpadă,mă întâmpină a ta tăcută îmbrățișare.
Printre împletituri de gheață, îmi apare amintirea
numelui tău și a legendelor antice.
În zăpadă dansezi cu ultimele frunze de toamnă.
Ești în vânt, într-o lume suspendată în timp.
Căci al tău cântec e în vânt,
în ninsoarea care va mai cădea.
Dacă vocea ta vine de pe solitare piscuri,
cine va putea s-o priceapă?
Doamna pădurilor, porți mii de nume,
frigul și tăcerea te însoțesc.
În nopți înzăpezite, cântec melanconic,
doamnă a piscurilor.
Ce destin vei avea, dacă frigul nu se va mai întoarce,
doamnă albă, păstrătoarea secretelor iernii?
Căci al tău cântec e în vânt,
în ninsoarea care va mai cădea.
Dacă vocea ta vine de pe solitare piscuri,
cine va putea s-o priceapă?
Vocea ta are forța a mii de furtuni,
dar omul nu-ți mai cunoaște numele.
Spune-mi cine ești cu-adevărat, și monstruoasa forță care
precum gheața, copleșește și distruge totul.
Căci al tău cântec e în vânt,
acea ninsoare care sufocă.
Dacă de pe solitare piscuri forța ta anihilează totul,
cine va mai putea să-ți reziste?
Căci al tău cântec e în vânt,
dar gheața ta se va topi
dacă de pe solitare piscuri destinul ți-e deja scris,
dacă frigul nu se va mai întoarce!