08.12.2022
Rezultatele căutării
Număr de rezultate: 3
26.10.2017
Spune-mi că mă iubeşti
Versions: #1Spune-mi în faţă că mă iubeşti,
Am nevoie de asta mai mult decât de îmbrăţişarea ta,
Doar spune-mi că mă doreşti, doar de asta e nevoie,
Inima se sfâşie din cauza greşelilor tale.
Căci nu vreau să mă îndrăgostesc
Dacă tu nu vrei să-ncerci,
Dar m-am gândit numai la
Faptul că poate eşti al meu,
Dragă, se pare că nu mai avem ce cuvinte să spunem,
Iar iubirea pluteşte departe.
Doar spune-mi că mă iubeşti, numai azi
Şi nu-mi acorda timp căci nu-i la fel,
Vreau să simt flăcările arzânde atunci când îmi rosteşti numele,
Vreau să simt pasiunea curgându-mi prin oase
Precum sângele prin vene.
Căci nu vreau să mă îndrăgostesc
Dacă tu nu vrei să-ncerci,
Dar m-am gândit numai la
Faptul că poate eşti al meu,
Dragă, se pare că nu mai avem ce cuvinte să spunem,
Iar iubirea pluteşte departe.
N-ai vrea să rămâi?
N-ai vrea să rămâi?
Încet, încet fugi de mine,
Dar măcar mă cunoşti?
Cineva mi-a spus că iubirea controlează totul,
Dar numai dacă ştii.
Căci nu vreau să mă îndrăgostesc,
(Nu, nu, nu, nu)
Dacă tu nu vrei să-ncerci,
Dar m-am gândit numai la
Faptul că poate eşti al meu,
(Eşti al meu)
Căci nu vreau să mă îndrăgostesc
Dacă tu nu vrei să-ncerci,
Dar m-am gândit numai la
Faptul că poate eşti al meu,
Dragă, se pare că nu mai avem ce cuvinte să spunem,
Iar iubirea pluteşte departe.
N-ai vrea să rămâi?
N-ai vrea să rămâi?
12.09.2017
Într-adevăr dragoste
v.1Era timpul să vii aici să sperăm, sentimentele mele sunt oneste
și acum mă întreb ce să spun sau ce să fac.
Este într-adevăr un semn bun să speri că sentimentele mele sunt sincere
și acum mă întreb ce să spun sau ce să fac.
Deci, vrei să vorbesc despre tine, nu-i așa?
Și te-ai gândit la ceea ce vrei, nu?
Când inima ta devine un milion de bucăți
Atunci nu vei putea recunoaște acest sentiment.
ref.1
Aceasta e dragoste,
într-adevăr dragoste,
într-adevăr dragoste,
e într-adevăr dragoste.
v.2
În mijlocul nopții, mă gândesc doar la tine,
Visez toate nopțile tale de glorie, acesta e adevărul
Deci, vrei să vorbesc despre tine, nu-i așa?
Și te-ai gândit la ceea ce vrei, nu?
ref.2
Aceasta e dragoste (într-adevăr dragoste)
într-adevăr dragoste (într-adevăr dragoste),
într-adevăr dragoste (într-adevăr dragoste),
aceasta e dragoste (dragoste).
Din cauza ta plâng, strig pentru mai multe
Din cauza ta plâng, strig pentru mai multe
Din cauza ta plâng, strig pentru mai multe
Din cauza ta plâng, strig pentru mai multe
ref.2
Dana Kósa