Traduceri de versuri romanesti si engleze

Rezultatele căutării

Număr de rezultate: 3

28.07.2017

Bunăvoință Câștigă

În clipa mea cea mai slabă te văd pe tine
Legănându-ți capul cu jenă
Pot citi dezamăgirea
Scrisă tot peste chipul tău
 
Aici vin aceste șoapte în urechea mea
Spunând 'Cine te crezi?'
De acum pare să fii de unul singur
Căci bunăvoință nicicând n-ar ajunge atât de departe
 
Dar în umbrele acestei rușini
Bătute de toată învinuirea
Te aud strigându-mi numele zicând că nu s-a sfârșit
Și inima îmi începe să bată
Atât de tare acum, amuțind îndoiala prin zgomot
Sunt întristat dar n-am plecat
 
Este un război între vină și bunăvoință
Și se luptă pentru un loc sfânt
Dar trăiesc dovada
Bunăvoință câștigă de fiecare oară
 
Fără mai multă zăcere în înfrângerea morții
Acum mă ridic în învingere
Cântând 'Hallelujah'
Bunăvoință câștigă de fiecare oară
 
Cuvinte nu pot descrie felul în care se simte
Când milă inundă un suflet setos
O lătură frântă începe să se vindece
Și bunăvoință întoarce ceea ce vină a furat
 
Și în umbrele acestei rușini
Bătute de toată învinuirea
Te aud strigându-mi numele zicând că nu s-a sfârșit
Și inima îmi începe să bată
Atât de tare acum, amuțind îndoiala prin zgomot
Sunt întristat dar n-am plecat
 
Este un război între vină și bunăvoință
Și se luptă pentru un loc sfânt
Dar trăiesc dovada
Bunăvoință câștigă de fiecare oară
 
Fără mai multă zăcere în înfrângerea morții
Acum mă ridic în învingere
Cântând 'Hallelujah'
Bunăvoință câștigă de fiecare oară
 
Bunăvoință câștigă pentru fiul risipitor
Bunăvoință câștigă pentru femeia la puț
Bunăvoință câștigă pentru omul orb și cerșetorul
Mereu și întotdeauna câștigă bunăvoință
Bunăvoință câștigă pentru rătăciții pe stradă
Bunăvoință câștigă pentru partea cea mai rea a ta și a mea
Bunăvoință câștigă pentru hoțul pe cruce
Pentru o lume care este pierdută
 
Este un război între vină și bunăvoință
Și se luptă pentru un loc sfânt
Dar trăiesc dovada
Bunăvoință câștigă de fiecare oară
 
Fără mai multă zăcere în înfrângerea morții
Acum mă ridic în învingere
Cântând 'Hallelujah'
Bunăvoință câștigă de fiecare oară
 
De fiecare oară
Trăiesc dovada că bunăvoință câștigă de fiecare oară
 
28.07.2017

Cruță-mi Un Loc

Nu fi supărată dacă plâng
Uneori pur și simplu doare
Că fiecare zi se scufundă
Și trebuie să spun la revedere tot din nou
 
Știi că pun pariu că se simte bine să lase greutatea acestei lumi
De pe umerii tăi
Visez la ziua
Când voi fi acolo cu tine în cele din urmă
 
Cruță-mi un loc
Cruță-mi un loc
Voi fi acolo în curând
Voi fi acolo în curând
Cruță-mi un loc
Cruță-mi puțină drăgălășenie
Voi fi acolo în curând
Voi fi acolo în curând
 
Am pus întrebarea de ce
Dar bănuiesc că răspunsul e pentru alt timp
Deci am să mă rog în loc
Cu orice lacrimă
Și o să fiu recunoscător datorită timpului cât te-am avut aici
 
Vreau să-mi trăiesc viața
Chiar așa cum ai făcut
Să trec cel mai mult timp
Chiar așa cum ai făcut
Și vreau să-mi fac casa sus în cer
Chiar așa cum ai făcut
Oh, dar până ce voi ajunge încolo
Până ce voi ajunge încolo