07.02.2021
Filozofia iubirii
Izvoarele cu râul se unesc
Iar râurile curg către ocean
Şi vânturile blând se contopesc
În cerul diafan.
Nimic în lume singur nu răzbate
Ci toate printr-o lege stau în doi
Căci vor pe veci să fie-n unitate
De ce n-am fi şi noi?
Priveşte munţii cum spre cer se-ndreaptă
Şi valurile cum se-mbrăţişează
O floare-soră nu va fi iertată
Când fratele-şi trădează.
Razele soarelui cuprind pământul
Iar luna cu lumina ei atinge marea
Dar la ce bun, mă-ntreb acum cu gândul,
De nu-ţi simt sărutarea?
09.07.2020
Timpul
O, Mare-a Timpului, a cărei sare
E zațul lacrimilor omenești!
Tălăzuire fără de hotare,
Tu lumea muritoare-o mărginești!
Cu fluxul și refluxul tău – și-i ceri
Mereu noi prăzi, deși ești prea sătulă:
Durerea lumii nu ți-a fost destulă?
Perfidă când ești calmă, tuni și zbieri
Când te dezlănțui, – cine
Ar naviga pe tine?
28.05.2020
Ozymandias
Versions: #1
Am întâlnit un călător dintr-un străvechi ținut
Care spunea – „Fără de trunchi, din piatră, cuprinzătoare,
Stau în deșert două picioare. . . . Lângă ele, pe jumătate
Scufundat, zace-n nisip un chip sfărmat, al cărui încruntare
Și buze încrețite, și rânjet rece impunător,
Povestesc cu câtă dibăcie sculptoru-i citise patimile
Care, înmărmurite-n aceste lucruri neînsuflețite, încă-i supraviețuiesc
Mâinii zeflemitoare ce le imita, inimii ce le hrănea.
Și pe piedestalu-i stau cuvintele gravate:
'Numele meu este OZYMANDIAS, Regele Regilor:
Priviți-mi lucrările, voi, Măreților, și disperați!'
În jur – nimic rămas – pustietate: De la ruina colosală
Ale epavei devastate, se-ntind, singuratice și terne,
Tenebre și eterne, nemărginitele nisipuri.”