10.01.2022
Mărgăritarul nopții și luna
Ești mărgăritarul nopții ce-aievea lunecă în al vieții vis,Pe-o cale ce-i bătută de înfierări necruțătoare.
Dar vorbele topesc inimile de gheață.
Îmi stăruie în minte *veșnica mea ezitare.
Odată ce drag ai prins de lumea asta minunată,
Cum să te încumeți să te desprinzi de viață?
Învrăjbirea dintre noi e-un strop în marea de azur.
În locul ei, ne-a îmblânzit simțirea tandră.
Cu sfruntare biruim crestele, cu sfidare răpunem valurile.
Tu, ajutorul meu de încredere, rabzi cu bine toate încercările.
Deși luna și stelele își sunt potrivnice în depărtare,
În mănunchiuri de raze se rotesc și revin unele în jurul celorlalte.
Vitregiile dispar. Dojana din iubire piere de parcă nici n-a fost.
Îmi e de-ajuns că știi că viața mi-am riscat-o, că inima mi-am înfruntat-o.
Iar acum, ce nouă cale să străbat?
Lumina cerească schimbă chipurile străbune.
Curmata mea ezitare încă-mi mai dăinuie în minte.
Odată ce drag ai prins de lumea asta minunată,
Nu te mai încumeți să te desprinzi de viață.
Deși fragilă, mă-nfrunt cu vitejie în luptă,
Iar de-nfrânt mă înfrânge doar hărăzita iubire.
E ca un nou început mistuirea noastră din viață.
Deși luna și stelele își sunt potrivnice în depărtare,
În mănunchiuri de raze se rotesc și revin unele în jurul celorlalte.
Vitregiile dispar. Dojana din iubire piere de parcă nici n-a fost.
Îmi e de-ajuns că știi că viața mi-am riscat-o, că inima mi-am înfruntat-o.
Iar acum, ce nouă cale să străbat?
Când revederea devine despărțire, amintirile se înfiripă în noi,
Iar cărarea încețoșată din visul îndepărtat se deslușește mai clar decât au deslușit privirile vreodată.
Iubirea noastră-i arzătoare, în miezul inimilor viu tresaltă.
Dintotdeauna va rămâne de neînchipuit pieirea simțirii noastre.