Rezultatele căutării

Lonely Sonata

Versions: #1
The princess is sad... What is bothering the princess?
Sighs escape her strawberry mouth
Which has lost its smile, which has lost its color.
The princess is pallid in her golden chair
The keys of her sonorous instrument are silent
And in a vase, forgotten, faints a flower.
 
The garden bursts triumphant with peacocks.
Chatterbox, the mistress, says banal things,
And the jester dressed in red pirouettes.
The princess does not laugh, the princess feels nothing

Simfonie în gri major

În marea ca o cupă vastă plină cu-argint viu
se-oglindeşte tabla cerului zincată

Cei trei Magi de la Răsărit

– Eu aduc tămâie. Numele meu e Gaspar.
Am devenit înţelept urmând Steaua Divină.
Declar: iubirea-i imensă, viaţa – un frumos dar.
Dumnezeu există. Din beznă-a făcut lumină.
 
– Eu sunt Melchior. Aduc mir parfumat.
Dumnezeu există. E lumina care-învie-n zori.
Din noroi răsar cele mai mai frumoase flori.
Întotdeauna-n plăceri tristeţea-şi face pat.
 
– Eu sunt Baltazar. Aduc giuvaiere-n dar.
Vă asigur că Dumnezeu există.
Ştiu asta de la raza sfântă şi plină de har
Strălucind pe crucea Morţii, într-o zi tristă.
 
– Baltazar, Melchior, Gaspar, ssst, linişte deplină:
Iubirea triumfă în veselia dimineţii.
Isus renaşte şi din haos face lumină.
El poartă pe frunte coroana Vieţii.
 

Melancolie

Versions: #1#2
Tu, frate, vezi lumina. Dă-mi şi mie.
Ca orbii-s: nu văd soare, nu văd lună.
Mă zbat şi gem sub ploaie şi furtună,
orbit de vis şi beat de armonie.
 
Mi-e rău de vis. Mi-e rău de poezie.
Armura crudă ce-o să mă răpună
mă doare-n suflet. Spinii din cunună
mă udă-n sînge de melancolie.
 
Şi beat şi orb, mînat doar de năpastă,
îmi pare calea cînd prea vastă, neîndurător de vastă...
cînd prea scurtă.
 
Şi-n ăst delir de zvîcnet ş-agonie,
nici cazna ce-nlăuntru port m-ascultă.
Tu-auzi picînd a mea melancolie?
 

Fatalitatea

Versions: #1#2
Ce fericit e arborele, ce abia tresare,
şi mai mult, piatra dură, ce pare să nu simtă,
decât durerea de-a fi viu, nu-i alta, mai mare
nici o mai mare osândă decât viaţa conştientă.
 
Fără de teama pentru ce a fost sau ce va fi,
Să fii, fără să ştii, şi fără vreun scop precis…
Fără să te-nspăimânte grija că mâine poţi muri,
şi fără ca să suferi, trăind, cu teama de umbră, de abis,
 
pentru ce nu cunoşti, şi bănuieşti, doar, uneori
şi pentru lumescul ispititor ca strugurii din vii,
pentru mormântul ce aşteaptă coroanele de flori
şi pentru că nu ştii unde te duci şi nici de unde vii!