Rezultatele căutării

Ferestrele

Sătul de trist spitalul plin cu tămâi fetide
Ce urcă printre albul perdelelor banale
Spre crucifixul mare-n plictis pe ziduri vide,
Își mișcă muribundul șiret bătrâne șale
 
Apoi, târâș pornește nu spre-a-ncălzi făptura
Lui putredă ci numai să vadă soare, iată,
Cu peri cărunți, doar oase, că slab lipi figura
De geamul unde-o rază în bronzuri îl desfată,
 
Iar gura,-nfierbântată și de azur vorace,
Ca tânără, stând gata a soarbe-al ei tezaur –
O piele virginală și de demult! să-nșface
Cu lung sărut voiește din bare caldul aur.
 
El, beat, trăiește, uită de-mpărtășanii crude,
Tizane, tusea, ceaiul și patul lui sortit
Și când amurgu-n sânge olane va să ude,
Cu ochiul prin lumina cuprinsă-n infinit
 
El vede lungi galere de aur precum lebezi
Pe fluviul tot de purpuri și de parfum dormind
Cu licărul sălbatic al liniilor repezi
Se legănând de-a pururi în nepăsări și jind!
 
Așa, scârbit de omul cu inima prea dură,
Scârnav în fericire trântit, doar poftă trează
Hrănindu-l și ce veșnic acasă rea lătură
El caută femeii s-o dea când alăptează,
 
Fug și m-agăț de toate ferestrele de unde
Întorci un spate vieții și, binecuvântat,
În luciul lor de-o rouă etern spălat ce-ascunde
Un Infinit cu zorii de aur cast, deodat’
 
Mă oglindesc și înger mă văd! și pier și-ador
− Să fie arta geamul, misticitatea fie –
A re-nvia și unde, în ceru-anterior
Al Frumuseții visul mi-e diademă vie’
 
Aici-jos însă, e, vai! stăpânul: ninge
Adesea boarea-i hâdă în adăpostu-mi pur
Iar vărsătura neagră-a Prostiei mă împinge
Să îmi astup trist nasul chiar față de azur.
 
E vreun mijloc, tu, Eul ce știi amărăciunea,
De-a sfărâma cristalul de monstru insultat
Și-a evada, în aripi vădindu-și goliciunea
− Cu riscul de cădere pe veci, ca un damnat?
 

Nelinişte

Nu vin în seara-aceasta să-ţi birui trupul, fiară
În care-o gintă-şi mână păcatul, nici s-asmut
În pletele-ţi impure o patimă amară,
Plictisul incurabil ce-l vărs într-un sărut.
 
Cer patului tău somnul adânc şi fără umbre
Plutind sub remuşcarea cu pluş deconcertant,
Şi-n care guşti ecoul minciunii tale sumbre,
Tu care ştii ca morţii mai mult despre neant.
 
Căci viciul, care-mi roade nobleţea din vechime,
Mi-a pus ca ţie semnul sterilităţii sale,
Ci-n timp ce sânu-ţi rece ascunde protector
 
O inimă neatinsă de colţii vreunei crime,
Eu fug sleit şi palid, gonit de giulgiuri pale,
Şi nu pot să dorm noaptea de spaimă că-am să mor.
 

The Tomb of Edgar Poe

Changed by eternity to Himself at last,
The Poet, with the bare blade of his mind,
Thrusts at a century which had not divined
Death's victory in his voice, and is aghast.
 
Aroused like some vile hydra of the past
When an angel proffered pure words to mankind,
Men swore that drunken squalor lay behind
His magic potions and the spells he cast.
 
The wars of earth and heaven -- O endless grief!
If we cannot sculpt from them a bas-relief
To ornament the dazzling tom of Poe,
 
Calm block here fallen from some far disaster,
Then let this boundary stone at least say no
To the dark flights of Blasphemy hereafter.
 
All of my work is dedicated to Ms Z. G., who is the real counterpart of Beatrice Portinari for me.