10.07.2020
Era odată ținutul meu
Ținutul meu tăcut, mă întorc aiciși regăsesc sarea drumului tău.
Pe pietre cade încă adevărul,
arde lemnul crucii fraților.
Dar lasă-mă să plâng
pentru secole și stele,
pe focuri încă stinse,
pe grâul nenăscut vreodată.
Și-ți mulțumesc pentru pâine,
și-ți mulțumesc pentru vin,
pentru răsărituri și apusuri.
Redă-mi prin credință
liniștea tăcerii.
Alături de râuri voi asculta
vocile trecutului.
O, ținutul meu fără pace,
vei renaște în inimă.
Până când clopote mute
se vor topi în vânt,
am să cânt, am să cânt
jalea ta.
Focul se va aprinde
și nu voi mai fi singur
în acest întuneric.