Tame Impala - New Person, Same Old Mistakes versuri traducere
Un Om Nou, Același Greșeli Vechi
Click to see the original lyrics (English)
Îi pot auzi acum
„Cum ai putut să ne dezamăgești?”
Dar ei nu știu ce-am găsit
Sau să o vadă din perspectiva mea
Simt că mă depășesc
Toate lucrurile pe care obișnuiam să le urăsc
Mă întreb ce ar fi dacă am face schimb
Am încercat dar e prea târziu
Toate semnele pe care le ignor
Cele două părți ale mele se contrazic
Când inspir prea adânc
Continui cu ceea ce mi-am dorit întotdeauna
Mă simt ca un om nou
(Dar faci aceleași greșeli vechi)
Nu-mi pasă că sunt îndrăgostit
(Oprește-te înainte să fie prea târziu)
Mă simt ca un om nou
(Dar faci aceleași greșeli vechi)
În sfârșit știu ce-i iubirea
(Nu știi ce presupune)
(Oprește-te înainte să fie prea târziu)
(Știi că sunt prea multe în joc)
(Făcând aceleași greșeli)
Și încă nu știu de ce se întâmplă
(Oprește-te când nu e prea târziu)
Și încă nu știu
În sfârșit zbor cu avionul
Știu că crezi că nu e corect
Știu că consideri că e fals
Poate falsul este ceea ce iubesc
Ideea e că am dreptul
Gândesc numai în alb și negru
Cred că merită să lupt
Căci curând nu voi mai fi prin preajmă
Știind totul de data asta
Continui cu ceea ce mi-am dorit întotdeauna
Mă simt ca un om nou
(Dar faci aceleași greșeli vechi)
Nu-mi pasă că sunt îndrăgostit
(Oprește-te înainte să fie prea târziu)
Mă simt ca un om nou
(Dar faci aceleași greșeli vechi)
În sfârșit știu ce-i iubirea
(Nu știi ce presupune)
(Oprește-te înainte să fie prea târziu)
Omule, știu că e greu de procesat
Dar, iubito, povestea asta e așa de diferită de celelalte
Și știu că pare greșit să accepți
Dar ai și tu demonii tăi, și și ea are regretele ei
Știu că e greu de procesat
O reușită este cât se poate de bună
Și știu că pare greu de acceptat
Dar ai și tu demonii tăi, și și ea are regretele ei
Dar ai și tu demonii tăi, și și ea are regretele ei
Mă simt ca un om nou
Deci cum voi ști că nu e greșit?
Către o nouă direcție
Deci cum voi ști că am mers prea departe?
(Încetează să te mai gândești că asta a fost singura opțiune)
Mă simt ca un om nou
Știu în sfârșit cum se simte
(Încetează să te mai gândești că asta a fost singura opțiune)
Deci cum voi ști că am mers prea departe?
(Încetează să te mai gândești că asta a fost singura opțiune)
Si știu că e greu să descrii în cuvinte
(Încetează să te mai gândești că asta a fost singura opțiune)
Deci cum voi ști că nu e greșit?
Mai multe traduceri de versuri din acest artist:
Tame ImpalaToate versurile în limba engleză de pe acest site pot fi utilizate numai în scopuri personale și educaționale.
Toate versurile sunt proprietatea și drepturile de autor ale proprietarilor sau proprietarilor respectivi.
Mai multe traduceri de versuri
12.03.2025
15 Minute
Click to see the original lyrics (English)
Ți-ai schimbat culorile prea rapid
Ai incercat să-mi transformi prietenii un prieteni vechi
Întotdeauna te-ai pus înainte, puteam fi viitorul
Dar nici măcar nu ți-a păsat de mine așa
Pentru că căutai 15 minute , da
Și acum ai 15 minute, da
Strângeți lucrurile , poți să vi sa le iei , da (Ha ha ha )
Nu e la revedere, dar e o buna scăpare
Ai 15 minute
Sper că îți plac cele 15 minute
(Ooh, woah , oh-oh )
Nu sunt inocentă
Știu că-s o durere de cap dar lucrez la asta
Aș putea fi o onoare
Chiar am avut și timp sa deranjez
Dar aici ei mi-au trimis binecuvântările noastre
Pentru că căutai 15 minute , da
Și acum ai 15 minute, da-da
Strângeți lucrurile , poți să vi sa le iei , o da
Nu e la revedere, dar e o buna scăpare
Ai 15 minute
Sper că îți plac cele 15 minute
Oh-oh , oh-oh
Rugându-te în Malibu, Rugându-te în Malibu, cum poți, cum poți?
Rugându-te în Malibu, Rugându-te în Malibu, sper ca te-a salvat
Rugându-te în Malibu, Rugându-te în Malibu, cum poți , cum poți?
Plângând în Malibu
In timp ce căutai 15 minute , da (Oh , oh-oh, oh-oh)
Și acum ai 15 minute, da-da (Oh , oh-oh, oh-oh)
Strângeți lucrurile , poți să vi sa le iei (o da )
Nu e la revedere, dar e o buna scăpare ( bună scăpare)
Ai 15 minute
Sper că îți plac cele 15 minute
Oh, oh-oh , oh-oh, oh-oh , oh-oh
12.03.2025
Lettera per te
Se un giorno leggerai
questa mia lettera, ricordati
che amare è un dono che
riscalda gli animi, anche i più gelidi.
Guarda negli occhi il mondo e poi
non abbassar lo sguardo mai
e tra la gente so, che mi vedrai.
E se cadi, non arrenderti, io ci sarò
come un vento leggero ti accarezzerò.
Sarò lì, lì con te,
ma tu non mi vedrai
un canto d'angeli, amore, sentirai.
Se un giorno canterai
questa mia musica, ricordati
la pace è un dono che
sconfigge guerre, l’astio negli uomini
e la follia di chi non sa
quel che l'amore porterà
una nuova primavera ci sarà.
Se un giorno mi dirai
che t'ho spiegato immense verità
quel che ti ho detto sai
portalo sempre in fondo all'anima.
T'ho scritto queste mie parole,
sono una lettera per te
sulle strade della vita,
io e te.
Sarò lì, lì con te!
12.03.2025
Sarà
Io me lo ricordo come fosse ieri
con quei bellissimi capelli neri
e i semafori del cuore
sempre rossi tra di noi
Lavoravo troppo con la fantasia
per rubare un attimo alla nostalgia
lo sa Dio se avrei voluto urlare
questa verità...
Ti ho mischiato dentro il mazzo
delle mie emozioni
e ti ho messo dentro a tutte
queste mie canzoni,
ti ho cercato dentro
ai vuoti a rendere dell'anima
Questa vita non ci renderà le ore
neanche i giorni senza te
adesso sono qui
Sarà...
sarà che l'aria che respiro
insieme a te mi sembra magica
Sarà...
è quando sono insieme a te
mi fai sentire come l'unica
Sarà...
il terzo tempo tempo di una vita
che credevo quasi inutile
la solo verità da vivere con te
Sarà...
la nostra storia tra la gente
che ci guarda che non capirà...
Sarà...
la nostra casa a far la spesa
a far l'amore per l'eternità...
Sarà...
sarà i gradini di una chiesa di campagna
che ci sposerà...
Sarà cosa sarà, ma lo sarà con te
Sei arrivato proprio dritto al cuore
e mi scalda il fuoco delle tue parole
e hai la forza del vento
che mi porta via
La tua mano che mi sfiora il viso
lo si legge dentro al tuo sorriso,
ora tu come me
respiri questa favola
Ora innamorati senza via di scampo
stretti in un abbraccio da fermare il tempo
mentre la città si accende
siamo al buio o no
Nel tuo letto non è mai calato il sole
se ci credi veramente
mai si spegnerà...
Sarà...
la nostra storia tra la gente
che ci guarda che non capirà...
Sarà...
la nostra casa a far la spesa
a far l'amore per l'eternità...
Sarà...
sarà i gradini di una chiesa di campagna
che ci sposerà...
la solo verità da vivere con te
Sarà...
sarà che l'aria che respiro
insieme a te mi sembra magica
Sarà...
è quando sono insieme a te
mi fai sentire come musica
Sarà...
il terzo tempo tempo di una vita
che credevo quasi inutile
Sarà cosa sarà, ma lo sarà con te
Io me lo ricordo come fosse ieri
con quei bellissimi capelli neri
mentre parla tuo figlio
di te di me di noi
12.03.2025
L'ora dell'amor
Vento che soffi sulla pelle,
il tuo respiro su di me,
ombre riflessi delle stelle,
la notte è complice con te.
Vento, si infuriano le onde,
un nuovo giorno nascerà
e un vero amore non nasconde,
e la tempesta affronterà.
Mare, mare, mare,
non fermare il mio cuor,
perché voglio viverla alla luce del sol
Viaggia senza meta,
porta ancora il calor,
perché questa è l'ora dell'amor.
Mare, mare, mare,
naufragare vorrò
e lasciarmi andare
in questo sogno che ho
Brividi e sospiri insieme a te proverò,
perché questa è l'ora dell'amor
Il sole nasce all'orizzonte
e come fuoco scalderà
Senti si infrangono le onde,
sarà passione o libertà
Mare, mare, mare,
non fermare il mio cuor,
perché voglio viverla alla luce del sol
Viaggia senza meta,
porta ancora il calor,
perché questa è l'ora dell'amor.
Mare, mare, mare,
naufragare vorrò
e lasciarmi andare
in questo sogno che ho
Brividi e sospiri insieme a te proverò,
perché questa è l'ora dell'amor
Mare, mare, mare,
non fermare il mio cuor,
perché voglio viverla alla luce del sol
Viaggia senza meta,
porta ancora il calor,
perché questa è l'ora dell'amor.
Mare, mare, mare,
naufragare vorrò
e lasciarmi andare
in questo sogno che ho
Brividi e sospiri insieme a te proverò,
perché questa è l'ora dell'amor
perché questa è l'ora dell'amor
perché questa è l'ora dell'amor