Traduceri de versuri romanesti si engleze

The Doors - The End versuri traducere


Align paragraphs

Sfârșitul

Hai, stinge lumina omule,
Fă o să pălească!
Hei, Lampagiu*
Stinge toate luminile
Nu glumesc, fă întuneric,
Hai
Ce ne pasă nouă...?
 
Acesta este sfârșitul, frumos amic,
Acesta este sfărșitul, unicul meu prieten, sfârșitul
Al planurilor noastre elaborate, sfârșitul
A tot ceea ce avem, sfârșitul
Nici siguranță, nici surpriză, sfârșitul
Nu te voi mai privi în ochi vreodată
 
Îți poți imagina?
Atât de nelimitați, de liberi,
Având nevoie disperată de ajutorul unui străin,
Într-un tărâm disperat,
Haidem, baby!
 
Eram într-o casă și s-a auzit un zgomot ca
Tacâmuri argintii scăpate pe linoleu, și după
Cineva alergă în cameră și zise
'Ați văzut accidentul de afară?'
Și toți am zis:
'Omule, ai văzut accidentul de afară?'
 
Ai văzut accidentul de afară?
Șapte oameni într-o mașină
Șase burlaci și mireasa lor
Șapte oameni într-o mașină
Șapte oameni au murit
 
Nu-mi da să mor într-un automobil
Vreau să mă întind într-o câmpie
Să-mi sugă șerpii pielea
Să-mi fie prieteni râmele
Să-mi mănânce ochii păsările
Iar eu cât stau întins,
Norii fug pe cer
 
O odă unui greiere
Mă gândesc să deschid un magazin mititel
O tarabă unde se vând chestii
Și mă gândesc să-i zic 'Greieru' '
 
Am un greier mare, verde, acolo
Ai văzut greierele meu mamă?
Arată bine...
(Of, m-am înșelat, e molie)
Îi ok, nu mai are mult de trăit, așa că să-l iertăm.
 
Ensenada,
Crucifix cu câinte
Sigiliu mort
Fantome al soarelui mort, de mașină
Oprește mașina!
Eu ies, nu mai pot,
Hei, ai griă că vine cineva
Și n-ai ce să-i faci...
 
Ucigașul s-a trezit înainte de zori
Și-a pus cizmele
Și-a pus o față din galeria antică
Și...și a mers în jos pe hol, baby
Ajunse la o ușă
Băgă capul pe ea
 
Tată?
Da, fiule?
Vreau să te omor
Mamă...vreau...
Să te fut mamă toată noaptea
Ai grijă mamă,
O să îți fac dragoste, toată noaptea...
 
Hai baby, ia o șansă cu noi
Hai baby, ia o șansă cu noi
Hai baby, ia o șansă cu noi
Vin-o să mi te-alături în spatele în autobuzul albastru
Vin-o să mi te-alături în spatele în autobuzul albastru
Piatră albastră
Autobuz albastru
Piatră albastră
Autobuz albastru
 
Ucide! Ucide!
 
Acesta este sfârșitul, frumos tovarăș.
Acesta este sfârșitul, unicul meu amic, sfârșitul
Mă doare să te eliberez
Dar nu vei veni după mine vreodată
Sfârșitul veseliei și al plânsului tăcut
Sfârșitul nopților când am încercat să murim
Acesta este...sfârșitul
 


Mai multe traduceri de versuri din acest artist: The Doors

Toate versurile în limba engleză de pe acest site pot fi utilizate numai în scopuri personale și educaționale.

Toate versurile sunt proprietatea și drepturile de autor ale proprietarilor sau proprietarilor respectivi.

Mai multe traduceri de versuri

02.02.2025

Prietenul Imaginar



Click to see the original lyrics (English, Korean)



Cine sunt eu? Revoluția
M-am născut în mintea ta
Diferite forme ale iluziei tale
Oh, pot fi visul pe care l-ai avut mereu
Odată ce ai gândit, a devenit un sentiment
Respiram, eram acolo
Cine sunt eu? Ai crede
Oh, că sunt un înger căzut, și am spus:
 

Strigă-mi numele în miez de noapte
Când ți-e frică, strigă-mi numele
Strigă-mi numele în miez de noapte
Da, strigă-mi numele
 

Știi, sunt prietenul tău imaginar
Știi, sunt aici în seara asta să-ți dau putere
Când sunt monștri pe tavan
Te voi ține în siguranță și te voi face să visezi
Știi, sunt prietenul tău imaginar
 

Știi, eu sunt
Tu și cu mine până la sfârșit
 

Cine sunt eu? Evoluția
M-am născut în visul tău
Crede-mă, nu sunt o iluzie
Oh, eu sunt tot ceea ce vrei să fii
Vino și dansează, dansează și nu te opri
Sunt o mică scânteie norocoasă
Păstrează acel sentiment în inima ta
Tu și cu mine, vom fi împreună, nu mă pot opri să mă gândesc la ritmul nostru
Putem sări, putem alerga și voi fi cea mai bună, yeah
 

Strigă-mi numele în miez de noapte
Când ți-e frică, strigă-mi numele
Strigă-mi numele în miez de noapte
Da, strigă-mi numele
 

Știi, sunt prietenul tău imaginar
Știi, sunt aici în seara asta să-ți dau putere
Când sunt monștri pe tavan
Te voi ține în siguranță și te voi face să visezi
Știi, sunt prietenul tău imaginar
 

Știi, eu sunt
Tu și cu mine până la sfârșit
 
02.02.2025

L'amour





L’amour, c’est comme un marlou
Et quand t’as deux sous
Ça t’met sur le sable
L’amour, c’est comme un vin doux
Qui te rend tout fou
Et t’fout sous la table
L’amour c’est comme un filou
Qui t’fait filer doux
C’est la femme du diable
L’amour c’est comme un vin doux un marlou
C’est l’amour qui rend fou
 

L’amour c’est comme un voyou
Qui met des verrous
Aux portes du rêve
L’amour c’est comme un joujou
Si à deux on joue
À jouer sans trêve
L’amour c’est ta main qui coud
Des fleurs de bijou
À notre vie brève
L’amour c’est un souffle un rien un joujou
C’est l’amour joue à joue
 

L’amour c’est deux pommiers doux
Que tu portes au cou
Quand j’y pends mes hardes
L’amour c’est un p’tit licou
Tout fait pour mon cou
Quand je m’y hasarde
L’amour c’est comme un toutou
Qui fait les yeux doux
Quand tu me regardes
L’amour c’est ça qui vient d’on ne sait où
Mon amour...aimons-nous !
 
02.02.2025

Absence





Assis sur la Butte
Devant la cahute
Où, folle, chahute
La chanson d’amour
Je songe à ma mie
Lointaine et je prie
Pour l’heure bénie
L’heure du retour
 

Le jour qui s’achève
Attriste mon rêve
En cette heure brève
Où tout s’alanguit
L’horizon s’embue
Et là-bas la rue
Lente s’atténue
Dans le fond des nuits
 

La lune s’allume
Et jette au bitume
Son rayon de brume
D’argent pailleté
Les arbres s’allongent
Et les fous qui songent
Dans leurs ombres plongent
Pour mieux rêvasser
 

Mais dans le silence
Une voix commence
La douce romance
Qui vient me bercer
Et d’une guitare
Monte une fanfare
Plaintive et bizarre
Qui me fait pleurer
 

La chanson s’est tue
Encore très émue
Mon âme éperdue
N’est plus qu’un frisson
Et pendant une heure
Triste je demeure
Poursuivant le leurre
De ma déraison
 

Mais la maison ferme
Cela met un terme
Au rêve qui germe
Pauvre fou d’amour
Je songe à ma mie
Lointaine et je prie
Pour l’heure bénie
L’heure du retour
 
02.02.2025

J’ai tant besoin de toi





J’ai tant besoin de toi
De tes grands yeux pleins de rêve
De tes baisers pleins de fièvre
Qu’un seul jour loin de toi
Je ne suis plus moi-même
Car, loin de toi, il n’est plus rien
Plus rien que j’aime
 

J’ai tant besoin de toi
Que mon amour et ma vie
Sont une extase infinie
Où tu es dans mes bras
Rien qu’à moi, toute à moi
Tu le sais bien, j’ai tant besoin
Besoin de toi
 

Pour voir briller en tes yeux
La folle envie des caresses
Je donnerais la Terre et le ciel bleu
Et toutes les richesses
 

J’ai tant besoin de toi
De tes grands yeux pleins de rêve
De tes baisers pleins de fièvre
Qu’un seul jour loin de toi
Je ne suis plus moi-même
Car, loin de toi, il n’est plus rien
Plus rien que j’aime
 

T’aimer, oui je veux t’aimer
Pour oublier que demain
Tu peux partir
Me laissant tous mes chagrins
Et mon amour brisé
 

J’ai tant besoin de toi
Que mon amour et ma vie
Sont une extase infinie
Où tu es dans mes bras
Rien qu’à moi, toute à moi
Tu le sais bien, j’ai tant besoin
Besoin de toi