Rezultatele căutării

I am going to live

I am not going to die.
I go out now, on this day full of volcanoes,
towards the multitude, towards life.
Here I leave these things in order,
now that the gunmen stroll by
with 'western culture' in arms,
with the hands that kill in Spain
and the gallows that sway in Athens,
and the dishonor that governs Chile,
and I stop counting.
 
Here I will stay,
with words, and villages, and roads
that again await me, and that knock
with studded hands on my door.
 

Calul din vise

Nenecesar. [3]
 
Nenecesar, privindu-mă în oglindă
Cu un gust de săptămâni, de biografi, de hârtii,
Îl smulg din inima mea pe căpitanul infernului,
Stabilesc clauze nedefinit de triste.
 
Vagabondez dintr-un punct în altul, absorb iluzii,
Conversez cu țesătorii din cuiburi:
Ei, de obicei, cu voce fatală și rece,
Cântă și-i pun pe fugă pe nelegiuiți.
 
Există o țară extinsă în cer,
Cu superstițioasele covoare de curcubeu
Și cu vegetație vesperală1:
Într-acolo mă îndrept, nu fără o oarecare oboseală,
Călcând pe un pământ săpat pentru niște morminte destul de proaspete,
Eu visez printre plantele acestor legume confuze.
 
Trec printre documente exploatate, printre origini,
Îmbrăcat ca o ființă originală și abătută:
Iubesc mierea consumată de respect,
Dulcele catehism2 între ale cărui pagini
Dorm violete îmbătrânite, risipite,
Iar măturile, emoționante, de ajutor,
Aparența lor ascunde, fără îndoială, jale și adevăr.
Eu distrug trandafirul care fluieră și anxietatea răpitoare:
Rup extreme iubite: ba chiar mai mult,
Aștept timpul uniform, fără măsuri:
O savoare pe care o am în suflet mă deprimă.
 
Ce mai zi neașteptată! Ce lumină densă de lapte,
Compactă, digitală, mă favorizează!
Am auzit nechezând calul său sângeriu,
Dezbrăcat, fără potcoave și radios.
Mă încumet cu el peste biserici,
Galopez prin cazarmele deșarte de soldați
Și o armată impură mă urmărește.
Ochii săi de eucalipt fură umbră,
Corpul său de clopot galopează și galopează.
 
Eu am nevoie de un fulger cu o strălucire persistentă,
O întrunire familială care să-mi afirme moștenirea.
 

• 1. de seară
• 2. carte care cuprinde principiile religiei creștine, sub formă de întrebări și răspunsuri

Naturalețe

De ce se sinucid frunzele când se simt îngălbenite?
 

Frica

Toată lumea îmi cere să fac salturi,
Să mă tonific și să joc fotbal,
Să alerg, să înot și să zbor.
Prea bine.
 
Toată lumea mă sfătuiește să mă odihnesc,
Toată lumea îmi recomandă doctori,
Uitându-se la mine într-un anumit fel.
Ce se întâmplă?
 
Toată lumea mă sfătuiește să călătoresc,
Să intru și să ies, să nu călătoresc,
Să mor și să nu mor.
Nu contează.
 
Toată lumea vede dificultățile
Viscerelor 1 mele surprinse
De teribile portrete radiofonice.
Nu sunt de acord.
 
Toată lumea îmi înțeapă poezia
Cu furculițe de neînvins,
Căutând, fără îndoială, o muscă.
Mi-e frică.
 
Mi-e frică de toată lumea,
De apa rece, de moarte.
Sunt ca toți muritorii,
De neamânat.
 
Din acest motiv, în zilele astea scurte,
Nu o să-i bag în seamă,
Mă voi deschide și mă voi închide
Cu inamicul meu cel mai perfid,
Pablo Neruda.
 

• 1. măruntaie

Odă Atomului

Mărunțică
stea,
păreai
pentru totdeauna
îngropată
în metal: ocult,
diabolicul tău
foc.
Într-o zi
au bătut
la ușa
minusculă:
era omul.
Printr-o
descărcare
te-au descătușat,
ai văzut lumea,
ai ieșit
pe timp de zi,
ai străbătut
orașe,
scânteierea ta ajungea
să ilumineze vieți,
erai
un teribil fruct,
cu o frumusețe electrică,
veneai
să stârnești flăcările
de vară,
iar atunci
a ajuns
cu ochelari de tigru
și armură,
cu cămasă pătratică,
mustăți sulfurice,
coadă de porc spinos,
a ajuns războinicul
și te-a sedus:
dormi,
ți-a zis,
înfășoară-te,
atomule, pari
un zeu grec,
o primăvăratică
croitoreasă din Paris,
culcă-te
pe unghia mea,
intră în cutiuța asta,
iar atunci
războinicul
te-a păstrat la vestă
ca și cum ai fi fost doar o
pastilă
nord americană,
și a călătorit prin lume
lăsându-te să cazi
în Hiroshima.
 
Să ne trezim.
 
Aurora
se terminase.
Toate păsările
au căzut calcinate.
Un miros
de sicriu,
gaz din morminte,
a tronat prin acele locuri.
A crescut hidoasă
metoda de pedeapsă
supraumană,
ciupercă însângerată, cupolă,
fum,
sabie
din infern.
A urcat arzător aerul
și s-a risipit moartea
în unde paralele,
ajungâng
la mama adormită
lângă copilul ei,
la pescarul din râu
și la pești,
la brutărie
și la pâine,
la inginer
și la clădirile sale,
totul
a fost praf
care mușca,
aier
asasin.
 
Orașul
și-a dărâmat ultimele alveole,
a căzut, a căzut imediat,
pus la pământ,
oamenii
au fost subiți leproși,
apucau
mâna copiilor lor
și micuța mână
rămânea în mâinile lor.
Așa, din refugiul tău,
din secreta
mantie de piatră
în care focul dormea
te-au scos,
scânteie orbitoare,
lumină înfuriată,
să distrugi vieți,
să urmărești existențe îndepărtate,
în adâncurile mării,
în aier,
în nisipuri,
de la ultima
cotitură a porturilor,
să ștergi
semințele,
să asasinezi germenii,
să împiedici corola,
ai fost destinat, atomule,
să razi de pe fața pământului
națiunile,
să transformi iubirea într-o neagră solicitare,
să arzi inimi la grămadă
și să anihilezi sângele.
 
Of, scânteie nebună,
întoarce-te
în giulgiul tău,
îngroapă-te
în mâinile tale minerale,
devino din nou piatră oarbă,
ignoră bandiții,
colaborează,
tu, cu viața, cu agricultura
înlocuiește motoarele,
intensifică energia,
fecundează planetele.
Nu mai ai
secrete,
plimbă-te
printre oameni
fără mască
teribilă,
grăbindu-ți pasul
și extinzând
pașii fructelor,
separând
munți,
îndreptând râuri,
fecundând,
atomule,
prea plinul
pahar
cosmic,
întoarce-te
la pacea de pe ciorchine,
cu viteza fericirii,
întoarce-te pe teritoriul
naturaleței,
pun-te în slujba noastră,
și în loc de scrumul
mortal
al măștii tale,
în loc de infernurile dezlegate
din furia ta,
în loc de amenințarea
teribilei tale luminozități,dă-ne
copleșitoarea ta
rebeliune
pentru cereale,
magnetismul tău descătușat,
pentru a stabili pacea între oameni,
și așa nu va mai însemna iad
lumina ta uimitoare,
ci va fi fericire,
speranță matinală,
contribuție cerească.
 

Poem 2

In its mortal flame, the light envelops you.
Absorbed, pale mourner, thus situated
against the old helixes of the twilight
that revolves around you.
 
Silent, my friend,
alone in this solitary hour of deaths
and filled with the lives of fire,
pure heiress of a day destroyed.
 
A cluster from the sun falls on your dark dress.
At night the large roots
unexpectedly grow from your soul,
and the things hidden inside you return to the surface,
so that a pale and blue village
newly born from you is nurtured.
 
Oh, magnificent, and fertile, and alluring slave,
from the circle that in black and gold follows:
proud, she tries and achieves a creation so alive
that her flowers succumb, and she is full of sadness.
 

8 septembrie

Ziua de azi a fost un pahar plin.
Ziua de azi a fost o vâltoare nesfârșită.
Azi, tot pământul a fost.
 
Azi, marea învolburată
Ne-a ridicat printr-un sărut atât de sus încât am tremurat
Sub lumina unui fulger,
Și, lipiți, am coborât
Cumpătați să nu ne dezlegăm.
 
Azi, corpurile noastre s-au extins,
Au crescut până la capătul lumii
Și au dansat până s-au topit
Într-o singură picătură
De ceară sau meteor.
 
Între tine și mine s-a deschis o nouă poartă,
Iar cineva, încă fără chip,
Acolo ne aștepta.
 

Va fi ca și cum nu am fi existat

Intr-o zi vom muri amândoi
unul departe de altul,
și nimeni nu-și va mai aminti de noi,
Nimeni.
Nimeni nu-și va mai aminti
de timpul petrecut împreună,
așa de scurt, așa de veșnic scurt,
încât să pară o viață.
Intr-o zi nu vom mai fi,
și cine-și va mai aminti de noi?
de primele noastre zile,
de tine, de cât erai de fragilă și albă,
și de mine, că e mai bine să nu vorbim?
Nimeni.
Într-o zi, aceasta e sigur,
nu vom mai fi,
și cine-și va putea aminti de mica noastră lume împreună?
atât de caldă și totuși atât de rece,
atât de ușoară, si totuși atât de dificilă
de scos din minte?
Nimeni.
Doar tu și eu, acum, putem să ne amintim, după noi, nimeni.
Și va fi ca și cum nu am fi existat.
 

Sărutul

Îți voi trimite un sărut cu vântul
și știu că îl vei simți,
te vei intoarce fără să mă vezi, dar voi fi acolo
Suntem făcuți din aceeași materie din care sunt făcute visele
Aș vrea să fiu un nor alb
intr-un cer infinit
pentru a te urmări peste tot și să te iubesc in fiecare clipă
Dacă esti un vis nu mă trezi
Aș dori să trăiesc în respirația ta
În timp ce te privesc
mor pentru tine
Visul tău va fi de a mă visa
 
Te iubesc pentru că te văd reflectată
în tot ceea ce e frumos
Spune-mi unde ești în noaptea aceasta
din nou în visele mele?
Am simțit o mângâiere pe obraz
ajunsă până la inimă
Aș vrea să ajung până la cer
și cu razele de soare
să-ți scriu te iubesc
Aș dori ca vântul să sufle în fiecare zi prin pletele tale,
pentru a-ți putea simți chiar și de departe parfumul.
Aș dori să fac cu tine
ceea ce primăvara face cu cireșii.
 

Fericire

Râsul este limbajul sufletului.
 

Ode To The Lemon

From those citrus blossoms
unleashed
by the moonlight,
from that
exasperated aroma
of love,
drenched in fragrance,
the yellowness of the lemon tree
appears,
the lemons lowered down to Earth
from its planetarium.
 
Tender goods!
They filled the coasts,
the markets,
with light, with wild
gold,
and we open
two halves
of a miracle,
frosty acid
flowing
from the halves
of a star
and the strongest liqueur
of nature,
unchanging, vibrant,
unyielding,
was born from the freshness
of the lemon,
from its fragrant home,
from its secret, acidic symmetry.
 
In the lemon, the knives
cut
a small
cathedral,
the hidden apse
opened the stained glass windows of acids to the light
and in droplets
slid the topazes
the altars,
the crisp architecture.
 
So it is when your hand
grips the half
of the sliced
lemon on your plate,
you have poured
a golden universe,
a
yellow cup
with miracles,
one of the fragrant nipples
of the Earth's breast,
the ray of light that became fruit,
the tiny fire of a planet.
 

Happiness

Laughter is the language of the soul.
 

Nature

Why do leaves commit suicide when they feel yellow?
 

Ode to the Onion

Onion,
luminous flask,
petal by petal
your beauty was formed,
scales of crystal increased you
and in the secrecy of the dark earth,
your belly of dew became round.
 
Beneath the earth,
the miracle took place
and when your dense
green shoot appeared
and your stalks
emerged like swords in the garden,
the earth built up its strength,
revealing your naked transparency,
and like Aphrodite in the remote sea
replicating the magnolia
by raising her breasts,
so
the earth made you,
onion,
clear like a planet
and destined
to shine,
constant constellation,
round water rose,
on
the table
of the poor people.
 
Generously,
you release
your globe of freshness
in the fervent consummation
of the pot
and the shred of glass
is transformed by the burning heat of the oil
into a curly feather of gold.
 
I will also remember how
the love of salad proliferates your influence
and it seems that the sky contributes
by giving you the fine shape of hail
to celebrate your clarity when chopped
on the halves of a tomato.
 
But within reach
of the people's hands,
splashed with oil,
sprinkled
with a little salt,
you kill the hunger
of the laborer on the rough road.
 
Star of the poor people,
fairy godmother
wrapped
in delicate
paper, salts of the soil,
eternal, intact, pure
like the seed of a star,
and when the knife
in the kitchen cuts you,
the only tear that springs up
is without sorrow.
 
You make us cry without grieving.
I celebrate all that exists, onion,
but for me, you are
more beautiful than a bird
with blinding feathers,
you are for my eyes
a celestial globe, a platinum goblet,
a motionless dance
of snowy anemone
and the fragrance of the earth lives
in your crystalline nature.
 

My Soul

My soul is an empty carousel in the twilight. 
 

Sleeping Water

I want to jump in the water to fall into heaven.
 

Sonnet LI

Your laughter belongs to a tree cracked open
by a lightning bolt, by silver lightening
that falls from the sky breaking into a cup,
splitting the tree in two with a single sword.
 
Only in the highlands of the snowy foliage
is born a laughter like yours, darling,
it is the laughter of air freed in the heights,
the customs of Araucaria, my beloved.
 
My cordillera1, vividly clear,
the shadows are cut with the knives of your laughter,
the night, the morning, midday honey
 
And may the birds from the foliage leap to the sky
when like a squandering light,
your laughter shatters the tree of life.
 

• 1. Mountain range

Sonnet LXXX (80)

From journeys and sorrows I returned, my love,
to your voice, to your hand flying on the guitar,
to the fire that interrupts autumn with kisses,
to the movement of the night in the sky.
 
For all men I ask for bread and reign,
I ask for land for the unfortunate farmer,
that no one expect a truce for my blood or my singing.
But I cannot renounce your love without dying.
 
That is why he plays the waltz of the serene moon,
the barcarole1 on the guitar in the water
until my head bows down dreaming:
 
that all the efforts of my life wove
this arbor vine where your hand lives and flies
guarding the night of the sleeping traveler.
 

• 1. A gondolier's song